Ce naiba încercăm noi să facem?

1(823)

Te-ai apropiat de mine și cu degetele tale reci ai urmat cursul lacrimilor mele de pe chip. Respirația îți era atât de rece. Miroseai a parfum bărbătesc și a tutun. Amândoi stăteam în picioare, lângă banca de pe care odinioară urmăream oamenii de pe alee. Ai ridicat cealaltă mână, ți-ai înclinat capul și ai tras lacom din țigara pe care o aveai între degete.

Nu am întrerupt deloc reciprocul contact vizual, dar simțeam cum legătura noastră se tot destrăma pe măsură ce timpul trecea. Degetele tale reci au poposit pe obrazul meu.

Ai suflat fumul spre mine; gest menit să mă enerveze, știu.

Am zâmbit. Nu m-am supărat. Nici nu m-am enervat.

Nu m-am enervat nici atunci când privirea ți-a înghețat, nici atunci când atingerile ți-au degerat, nici măcar atunci când săruturile au devenit sloiuri.

Nu m-am enervat, căci te înțelegeam. Eram atât de conștientă de cum începusem să te mângâi cu amorțeli, să te îmbrățișez înlemnită și să îți vorbesc tăcută.

Nu m-am enervat, căci distanța dintre noi din întuneric era mult prea mare pentru a ne mai susține pe linia de plutire. Amândoi ne îndreptam spre un alt abis separat.

Amândoi ne pierdusem undeva pe drum, văpaia dintre noi se domolise, iar focul lăsase deja cenușă. Fierbânțeala noastră din trupuri devenise o încremenire rece, goală și pustie.

Ai mai tras un ultim fum din țigară, deși mai aveai jumătate din ea. Ai aruncat-o jos și ai apăsat violent pe ea până s-a stins. Ți-ai așezat din nou ambele mâini împrejurul chipului meu.

Ce să fac? mă întrebam.

Am rămas tăcută, înmărmurită. M-ai privit atât de adânc cu acei ochi care din cei mai fierbinți vulcani au devenit cele mai înghețate roci și ai zâmbit. Ți-am urmat exemplul.

Ce naiba încercăm noi să facem? ai întrebat.

Am ridicat amândoi din umeri și ne-am desprins. Te-ai desprins de mine și eu m-am îndepărtat de tine. Am plecat. Am plecat amândoi, fără să ne mai uităm înapoi.

Temperatura mea deja creștea.

Mă simțeam din nou caldă, plină de viață, înfierbântată de dorință și plină de arșiță. Simțeam cum prin venele mele nu mai curgea gheață, ci adrenalină arzătoare.

Cu fiecare pas pe care-l făceam, chiar speram ca și tu să simți același lucru.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s