Eu îmi aparţin mie

Couple-break-up

 

       În cameră e beznă.

       Stăm unul în faţa celuilalt.

       Se aude un zgomot care ne acoperă propriile respiraţii și mişcările noastre să nu fie auzite.

       Prezenţa ta mă incomodează într-atât încât să încep să tremur. Un frison violent îmi străbate şira spinării, urcă până în ceafă şi se lasă, ca şi cum ar curge, de pe umeri până în buricele degetelor.

       Te apropii. Nu te aud; te simt…

     Mâinile tale sunt atât de reci încât simt cum frigul îşi face loc prin venele mele. Atingerea ta îmi intră pe sub piele. Să fiu oare supărată? Nu, mă simt prea vinovată că trupul meu îţi permite asta. Corpul meu este fierbinte şi îţi acceptă răceala. De ce? Spune-mi dacă ştii, căci aş vrea cu adevărat să ştiu… Degetele noastre se ating cu timiditate.

       Respiraţia ta se apropie de chipul meu. Tot nu aud nicio mişcare de a ta şi nu mă pot apăra de senzaţiile bruşte care apar.

       Buzele tale sunt propriile mele cuburi de gheaţă; o gheaţă fluidă care se tot plimbă pe pielea mea. Dărele ei mlădioase îmi rămân preţ de câteva secunde pe piele după ce îţi termini săruturile. Vinovăţia îşi face iar loc prin pântecul meu. În capul pieptului simt o apăsare, aproape mă doare… Îţi apeşi buzele de gâtul meu exact când degetele tale le presează pe ale mele.

       Aş da orice să te pot privi. Ridic capul şi nu pot vedea nimic, de parcă cineva m-a legat la ochi. Şi tu eşti legat la ochi, dar simt arşiţa atenţiei tale.

       Privirea ta este în contradictoriu cu a mea. Privirea ta e rece, e sloi. A mea este atât de caldă, încât chiar simt că aş putea să te topesc. Nu, pe cine păcălesc? Nu te vei lăsa topit şi chiar nu îmi displace asta. Mă doare răceala din privirea ta, însă nu mă pot sătura de ea. O simt şi mă loveşte puternic peste toate gândurile. Sufletul meu masochist vrea să fie înghiţit de întunericul tău de gheaţă.

       Îmbrăţişarea ta mă îngheaţă de-a dreptul. Am impresia că toată armonia din mine va ieşi prin toţi porii mei şi se va evapora cu atâta uşurinţă încât mă încearcă nişte valuri de entuziasm. Pentru ce oare? M-ai acaparat în întregime.

       M-ai acaparat în întregime.

       M-ai acaparat.

       Eu nu mai exist? Eu nu îmi aparţin? M-am abandonat în tine.

       Eu îmi aparţin mie.

       Mă detaşez. Mă doare. Simt cum mă detaşez de tine, simt cum separarea noastră mă răneşte. Aproape simt cum curge sângele nos… Sângele meu din rănile mele. Desigur, sângele fictiv al sufletului meu.

Clipesc cu repeziciune pentru a-mi alunga întunericul din ochi. Se risipeşte cu uşurinţă, raze de lumina limpezindu-mi mintea. Te văd. Pentru prima dată te văd cu adevărat, te privesc şi îmi e teamă. Îmi e teamă de timpul pierdut şi îmi e teamă de faptul că iluzia a fost sfărâmată.

       Este bine. Îmi aparţin. Nu mai depind de tine. Nu mă mai poţi controla. Simt cum starea de bine îşi face simţită prezenţa. Aerul se simte altfel. Pot respira mai bine, mai amplu.

       Acum nu mai sunt dependentă de tine. Sunt independentă şi depind numai de mine.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s