Dar răutatea nu te obosește?!

Truly-evil-people-dont-just-hurt-others.-They-take-pride-in-the-pain-they-cause-and-then-try-to-blame-their-victims

      Când eram mică aveam prostul obicei de a cataloga lumea ca fiind bună. Credeam că esenţa fiinţelor umane este bunătatea şi că totul ar fi avut rezolvare cu înţelegere. Nu mă înţelegeţi greşit; încă sunt de părere cu faptul că totul s-ar putea rezolva cu uşurinţă înţelegând problemele. Depăşind asta, am realizat că bunătatea nu există că esenţă.

       Esenţa este instictul animal. Asta cred acum și am de ce anume să cred asta.

    Suntem oameni, însă oamenii sunt animale. Ce altceva decât instinctul de supravieţuire domneşte în fiecare om? Instictul de supravieţuire ne face să fim reci, să fim răi, să obţinem ce ne dorim indiferent de mijloace.

       Bunătatea este centrul în care trebuie să ne învârtim pentru a putea convieţui unii cu ceilalţi. Trebuie să controlăm întunericul din fiecare dintre noi, căci altfel totul ar fi cumplit. Dacă am deveni toţi aşa cum suntem de fapt şi să avem libertatea simţurilor, războaiele mondiale şi catastrofele naturale ar fi o nimica toată. Toate acestea nu ar mai avea importanţă şi nu ar cauza atâtea daune cât ar cauza răutatea umană.

      Acum, dilema mea este… Răutatea nu te oboseşte pe tine ca om? Pentru că eu atunci când sunt răutăcioasă obosesc. Mă extenuază. Nici atunci când sunt lapte şi miere nu mă simt prea bine, cum ar trebui probabil.

      Încerc să mă menţin pe o anumită linie de plutire, undeva între bine şi rău. Şi sunt de părere că fiecare om procedează în acest fel.

     Încercăm să ne menţinem pe limita dintre bine şi rău pentru că nu suntem pregătiţi pentru cine suntem noi cu adevărat. Suntem prea speriaţi, prea înfricoşaţi, căci fiecare om este conștient de puterea pe care o are fiinţa umană.

 

Reclame

2 gânduri despre „Dar răutatea nu te obosește?!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s